Nu cred ca poate spune nimeni ca Santorini nu este una dintre cele mai frumoase insule din Grecia. Da, este o destinatie foarte aglomerata, una dintre cele mai scumpe insule din Grecia, dar care merita cu siguranta vazuta.
Parte din insulele Ciclade, insula Santorini este sinonima cu stradute inguste pitoresti, hoteluri amenajate in foste pesteri, privelisti care iti taie respiratia, dar si mancare delicioasa.
Daca ai vazut si alte destinatii din Grecia pana acum, Santorini trebuie sa isi faca loc pe lista ta. Si de ce sa nu iti planifici vacanta in Santorini de neuitat cu ajutorul meu?
Atunci cand ne-am hotarat la o vacanta in Santorini stiam foarte putine despre insula, dar dupa ce am facut research si am si petrecut o saptamana explorand cat de mult posibil, cred ca sunt in masura sa iti ofer toate informatiile de care ai nevoie.
Aici vei afla unde sa iti alegi cazare in Santorini, cand sa mergi, ce sa vezi si activitati de neratat.
Haide sa vedem!
PS: Nu pleca niciodata fara crema cu protectie solara pentru ten! Alege din favoritele mele!
Planifica o vacanta in Santorini de neuitat
Cum ajungi in Santorini
Fara indoiala, cea mai usoara si rapida modalitate de a vizita insula Santorini plecand din Romania, este prin rezervarea unui zbor – direct sau cu o oprire (de obicei in Atena).
Daca preferi sa calatoresti cu ajutorul unei agentii de turism, acestia iti vor oferi diferite variante de zboruri, atat de linie, dar si charter (disponibile pe perioada verii).
In schimb, atunci cand iti place sa iti organizezi singur vacantele, nu vei da gres niciodata facand o cautare pe Skyscanner.com. Este foarte usor sa gasesti zborurile cele mai ieftine, dar si cele mai scurte, la o simpla cautare prin intermediul acestui agregator. Tot de aici iti poti si rezerva direct zborul, sau cel mai bine, poti alege ulterior sa rezervi pe siteul companiei cu care urmeaza sa zbori.
Ce imi place cel mai mult? Faptul ca atunci cand esti flexibil in legatura cu perioada vacantei tale, poti vedea preturile zborurilor in toata luna, putand astfel alege cea mai ok oferta.
Gaseste cel mai bun zbor aici!
WizzAir opereaza zboruri directe, iar Aegean are zboruri directe doar pe perioada verii, in rest avand escala in Atena.
Extra TIP: Stiai ca pentru zboruri anulate sau intarziate poti primi despagubiri de pana la 600 EUR? Se poate intampla ca zborul sa intarzie, sa fie anulat, sa se faca overbooking si sa afli doar la aeroport, etc. Pentru astfel de situatii, poti apela la AirHelp pentru a te ajuta sa fi despagubit. Ai acces la informatii importante si economisesti timp. In plus, daca nu castigi, nu platesti. Vezi mai multe aici!
Cum te deplasezi pe insula
Odata ajuns la aeroportul din Fira, vei avea 4 optiuni pentru a ajunge la hotel (atunci cand nu rezervi prin agentie si ai transferul asigurat):
- sa iei un taxi – poti lua unul direct de la aeroport, sau poti suna sa rezervi unul dinainte (+30 22860 22555);
- sa rezervi din timp un transfer privat si sa uiti de griji;
- sa folosesti transportul in comun – Ktel este operatorul de transport in comun de pe insula Santorini si vei gasi rute ce leaga majoritatea oraselor de pe insula. Este cea mai ieftina optiune, insa cel mai probabil nu te va lasa exact langa hotelul ales.
- sa inchiriezi o masina – pe care o vei putea folosi si pe tot restul vacantei pentru a explora insula. Foloseste Discover Cars care este un agregator ce te va ajuta sa gasesti si sa rezervi cele mai bune oferte, cu pana la 70% mai mici, atunci cand rezervi din timp.
Cat despre cum te deplasezi pe insula in restul vacantei tale, optiunile sunt in mare parte aceleasi: cu masina atunci cand alegi sa inchiriezi una, cu transportul in comun, taxi, sau rezervand excursii organizate.
Citeste si: Sfaturi pentru a inchiria masina la cel mai bun pret!
Atunci cand alegi excursiile organizate, nu va trebui sa iti bati capul cu traseul, locul de parcare, sau alte lucruri, dar vei fi legat de itinerariu si de grup. De fiecare data cand calatorim, si chiar si in Santorini, alegem un mix intre cele 2 variante.
Poti rezerva direct de la hotel, sau iti poti face itinerariul din timp, rezervand online pe Viator sau GetYourGuide – 2 platforme pe care le folosim de obicei pentru ca au o selectie foarte mare de tururi, dar si flexibilitatea de a anula in caz ca se intampla ceva. Personal am folosit ambele companii, desi Viator este cel mai mare jucator de pe piata de tururi organizate.
Cazare in Santorini – unde sa stai
Nu vei duce lipsa de optiuni de cazare minunate in Santorini. Desi majoritatea persoanelor se gandesc la hotelurile amenajate in vechile grote, cu piscina sau jacuzzi pe terasa, de unde poti vedea unul dintre cele mai faimoase apusuri din lume, direct in caldera, exista optiuni de cazare pentru toate bugetele.
Am detaliat aici, absolut toate optiunile pe care le ai atunci cand esti in cautarea unui loc de cazare in Santorini.
In plus, am ales aici cele mai frumoase optiuni de Airbnb in Oia, cea mai populara si pitoreasca statiune din Santorini.
Un lucru pe care va trebui sa il ai in vedere, este faptul ca in Santorini nu vei gasi plaje cu nisip fin. In statiunile in care vei putea intra in mare (Kamari sau Perissa), plaja va fi din pietricele vulcanice, insa pe noi acest lucru nu ne-a deranjat deloc.
In principiu, vei alege sa stai in diferite zone ale insulei, in functie de buget si ceea ce iti doresti sa faci:
- Partea de vest a insulei este cea de unde vei avea vedere catre caldera – aici vei gasi statiuni precum Oia, Fira, Imeriovigli, sau Firostefani. Aici hotelurile sunt cocotate pe dealuri si nu vei avea acces la mare, iar preturile vor fi printre cele mai piperate de pe insula. Atunci cand cauti optiuni ceva mai accesibile ca pret, care sa ofere privelisti de vis, mergi catre sud-vestul insulei (Chic Hotel, Blue Dolphins Apartments sau Ambience Suites fiind optiuni perfecte si ceva mai ieftine).
- Partea de est a insulei este cea mai accesibila ca pret, de unde vei vedea marea, dar nu vei avea acces la privelistile pentru care este Santorini faimoasa. Cu toate acestea, distantele nu sunt mari, iar in mai putin de 30 de minute poti ajunge in Oia sau Fira. Aceasta este zona perfecta atunci cand calatoresti insotit de copii.
Cum am calatorit in luna august, nu ne-am putut apropia de preturile din vestul insulei, prin urmare am ales o cazare in Kamari unde ne-a placut foarte mult.
Faptul ca am avut acces la o plaja privata, promenada de-a lungul marii plina cu terase si restaurante, linistea de care aveai parte odata ce te indepartai de zona de centru – toate acestea sunt motive pentru care recomand sa luati in considerare statiunea.
Nu as recomanda hotelul in care am stat pentru ca a fost unul destul de basic, cu mobilier invechit si mic dejun foarte putin variat. Insa Hotelul Sunshine sau Santorini Kastelli Resort sunt 2 optiuni demne de luat in seama.
Vezi mai multe despre hotelul Sunshine aici!
Vezi mai multe despre Kastelli Resort aici!

Daca planifici o vacanta in Santorini de neuitat si vrei sa alegi un hotel de vis, macar pentru cateva zile, Katikies Hotel sau Perivolas Hotel in Oia, sau Emfasis Villa in Fira sunt optiuni perfecte pentru tine.
Vezi mai multe despre Katikies Hotel aici!
Vezi mai multe despre Perivolas Hotel aici!
Vezi mai multe despre Emfasis Villa aici!

Cand sa mergi in Santorini Grecia
Nu te lua dupa noi si evita sa calatoresti in Santorini Grecia in plin sezon, respectiv lunile iulie si august. Pe langa faptul ca este foarte aglomerat si foarte cald, preturile la hotel si toate celelalte activitati si mancare vor fi mult mai mari decat in restul anului.
Cel mai bine ar fi sa mergi in vacanta in Santorini in lunile mai, iunie, septembrie, sau chiar octombrie. Temperaturile sunt destul de ridicate pentru a putea face plaja, fara sa fie insuportabile. In aceste luni te vei putea apropia de hoteluri de vis, fara sa trebuiasca sa spargi o banca.
Nu uita de asigurarea de calatorie
Ultimul an ne-a demonstrat ca cel mai bine este sa fim precauti si sa nu rezervam nicio vacanta fara sa optam si pentru o asigurare de calatorie.
Iar de acum este si mai simplu sa inchei o polita de asigurare de calatorie, deoarece totul se poate face online, in mai putin de 5 minute.
Poti compara preturile de la 9 companii de asigurari, iti poti configura polita in functie de necesitate sau de pretul pe care vrei sa il platesti, si poti uita de riscuri. Afla tot ce trebuie sa stii aici!
Pentru cineva care a lucrat timp de 5 ani in una dintre cele mai mari companii de asigurari din lume, pot spune ca acesta este un must in kitul tau de calatorie.
Vacanta in Santorini – ce sa faci si sa vezi pe insula
Trecand peste aglomeratie, mie mi-a placut foarte mult sa explorez aceasta insula din Grecia si sunt destul de multe lucruri de facut pentru a umple o saptamana, atunci cand vrei sa te si relaxezi.
Exploreaza insula printr-un tur organizat
Noi am ales sa rezervam un tur si sa vedem cateva dintre cele mai populare destinatii din Santorini, intr-o singura zi.
Cu siguranta, acelasi lucru il vei putea face si pe cont propriu, mai ales atunci cand ai ales sa inchiriezi o masina.
Pe parcursul turului ghidat am ajuns sa vedem plaja rosie, plaja neagra din Perissa unde am ramas pentru un pranz delicios, dar am urcat si la cel mai inalt punct de pe insula – Moni Profiti Ilia.

O alta atractie turistica importanta de pe insula, este situl arheologic din Akrotiri. Acesta dateaza de pe vremea minoanilor si a fost acoperit de cenusa vulcanului, la eruptia acestuia in secolul 17 I.H.
Este o experienta unica si inedita, putend practic sa pasesti in trecut si sa vezi ziduri, casute, dar si oale si un intreg orasel atat de vechi.
Inainte de a ne indrepta catre cramele Santo, o cooperativa a celor mai multi producatori de vin de pe insula Santorini, ne-am oprit in Megalochori. Poate cel mai fermecator orasel din Santorini, acesta m-a fascinat cu stradutele sale inguste, de un alb izbitor.
Iata 3 optiuni de tururi ce te vor duce exact prin aceste locuri, iar daca vrei un ghid in limba romana, cel mai probabil va trebui sa rezervi direct acolo:
- Tur al partii de sud a insulei cu vizita la Akrotiri
- Private half-day sightseeing tour
- Tur al localitatilor mai putin populare si explorate de pe insula
Pierde-te pe stradutele din Oia si vezi cel mai frumos apus
Nimeni nu poate spune ca Oia nu este un orasel fermecator. Chiar daca era foarte aglomerat atunci cand am fost noi (desi dupa ce am trait mai bine de un an in Hong Kong, aglomeratia a capatat un cu totul alt sens), am putut gasi si stradute goale.
Paradisul iubitorilor de fotografie, in Oia nu m-am putut opri din a face poze. Parca fiecare coltisor este gandit special pentru a fi fotogenic.
Casutele albe, cupolele albastre, florile de o fucsia ametitoare, pisici lenese, terase cu vedere catre mare – pe toate le vei gasi in unul dintre oraselele cele mai populare din lume.
In Oia nu vei intalni masini si va trebui sa ai grija la incaltarile pe care le alegi pentru aceasta zi, deoarece pietrele de pe jos pot fi destul de alunecoasa.
Ramai pentru apus si fie rezerva din timp o masa la unul dintre restaurantele perfect amplasate, fie vino cu cel putin o ora mai devreme pentru a prinde un loc cu vedere buna. Zona castelului este unul dintre cele mai bune puncte de unde sa vezi apusul in Santorini, dar vino pregatit sa ai rabdare.
Daca vei fi in vacanta in Santorini cu o ocazie speciala (luna de miere, aniversare, etc) sau pur si simplu iti doresti o amintire deosebita, rezerva un fotograf profesionist si ramai cu niste amintiri pentru totdeauna.
Pe Flytographer vei gasi fotografi locali care nu doar ca stiu cele mai bune locuri pentru a face fotografii, dar cunosc lumea si pot avea acces in zone private. In plus, pe site poti vedea poze ale acestora si poti alege stilul care ti se potriveste cel mai bine. Vezi mai mult aici!
Daca aceasta optiune ti se pare piperata din punct de vedere al pretului, ceea ce poate fi de inteles, mai ales intr-o destinatie precum Santorini unde toata lumea merge pentru sedinta foto de dupa nunta sau pentru o ocazie speciala, iata cateva optiuni ceva mai accesibile.
- Sedinta foto in Oia – vei avea niste poze superbe cu faimoasele cupole albastre din Santorini pe fundal
- Sedinta foto privata in Imerovigli – o destinatie la fel de frumoasa, dar mai putin populara
- Sedinta foto intr-o locatie aleasa de tine la indrumarea fotografului
- Sedinta foto cu o rochie fluida – vei avea niste amintiri de neuitat, pretul include inchirierea rochiei de diverse culori
Urca pe vulcan
Intr-una din dimineati, am fost luati de la hotel si am mers pana la port de unde am urcat pe o barca care ne-a dus pana la vulcanul care ofera privelistea de neuitat din Santorini.
Trebuie sa stii ca va trebui sa vii incaltat in adidasi pentru ca roca vulcanica este foarte abraziva si te poti intepa sau aluneca. In plus, pentru a ajunge pana la crater va trebui sa urci aproximatic 30 de minute.
Nu pleca fara o palarie sau ceva cu care sa iti poti acoperi capul, in special atunci cand mergi pe timpul verii, si asigura-te ca ai la tine apa suficienta. Pe insula vulcan nu vei gasi niciun magazin si nici umbra unde sa te poti odihni.
Dupa ce am urcat pe varful vulcanului, ne-am intors pe barca si am fost sa inotam in larg, langa niste izvoare cu apa minerala.
Vezi aici cateva optiuni de tururi la vulcan.
Degustare de vinuri la apus
La cramele Santo am degustat 3 tipuri de vin produs pe insula, am fost in fabrica si ni s-a explicat procesul, dar ne-am bucurat si de privelistea superba pe care o ai de pe terasa lor.
Cu toate acestea, experienta a fost destul de scurta, fiind un loc foarte mare si aglomerat.
Tocmai de aceea, iubitorilor de vin le sugerez sa rezerve separat o degustare de vinuri la apus. Exista nenumarate optiuni, iar vinurile din Santorini merita incercate.
Iata cateva dintre optiunile pe care le poti avea in vedere:
- Un tur privat la 2 dintre cramele mai mici din Santorini si o vizita la muzeul vinului
- Un tur la muzeul vinului din Santorini
- Alege unul dintre aceste optiuni de tur ce combina mancare si vin traditionale de pe insula
Fa o excursie pe jos din Oia pana in Fira
Pentru cei care iubesc miscarea, chiar si in vacanta, si isi doresc sa surprinda cateva dintre cele mai frumoase privelisti din Santorini, aceasta este oxperienta pe care nu va trebui sa o rateze.
Vei merge de-a lungul calderei si vei traversa cateva orase mai mici fermecatoare precum Imerovigli si Firostefani. In total este un drum de 10 kilometri, insa poate dura undeva intre 2 si 5 ore, in functie de numarul de opriri pe care le faci.

Excursie cu cataramanul la apus
Ai inteles pana acum ca aici este totul despre apus. Daca nu te-ai saturat pana acum, una dintre modalitatile cele mai bune de a te bucura de privelistea insulei si a coastei (la fel ca si in Positano si Coasta Amalfitana) este sa mergi intr-o excursie cu catamaranul la apus.
Acestea sunt doar cateva dintre lucrurile pe care nu trebuie sa le ratezi in Santorini Grecia, optiunile fiind nenumarate, iar o vacanta in Santorini va trebui sa fie pe lista oricui!
Plimbare pe cal la apus, pe plaja cu nisip negru vulcanic
Tin minte ca atunci cand aveam vreo 8-9 ani si mergeam cu parintii la mare in Saturn, undeva pe plaja catre Mangalia veneau cu cai de la herghelie. Una dintre activitatile pe care le asteptam cu sufletul la gura era o plimbare cu calul. Chiar daca practic acesta se invartea in cerc, imi placea la nebunie.
Ei bine, imagineaza-ti cum ar fi sa faci o plimbare de o ora si jumatate, pe una dintre cele mai frumoase plaje cu nisip negru din Santorini, la apus.
SPA de lux in Fira
Daca ai ales sa rezervi un hotel mai simplu, in una dintre statiunile mai accesibile, afla ca poti avea acces la un SPA de lux in Fira, chiar si pentru o zi. Poti rezerva o zi intr-o SPA a unui hotel-pestera, impreuna cu o sesiune de masaj. Rezerva aici!
Tur de 30 de minute cu elicopterul
Una dintre cele mai scumpe activitati de pe insula, ideala pentru o vacanta de neuitat, si mai ales pentru una deosebita. Timp de jumatate de ora vei putea admira din aer una dintre cele mai frumoase insule grecesti.
Este scumpa mancarea in Santorini?
Cum am vazut ceva discutii pe aceasta tema, m-am gandit ca cel mai bine ar fi sa adaug parerea mea din experienta unei vacante in Santorini. Desi este adevarat ca au trecut cativa ani, nu cred ca lucrurile s-au schimbat foarte mult, si iti vei putea face o parere.
Daca ar fi sa compar preturile la restaurante in Santorini cu preturile din alte insule grecesti, cel mai probabil faimoasa insula vulcanica ar iesi ceva mai scumpa. Cu toate acestea, in concediul petrecut in statiunea Elounda din Creta, o masa ne-a costat cam la fel ca in Santorini.
Trebuie mentionat si faptul ca depinde foarte mult unde stai si unde alegi sa mananci. Preturile pot varia si pe insula in functie de partea vestica sau estica, dar si in functie de dimensiunea sau popularitatea localitatii.
Cum noi am stat in statiunea Kamari, majoritatea meselor le-am mancat acolo, dar am fost si in Fira sau alte locuri pe partea de vest a insulei.
In general, pretul unei mase pentru 2, optand in general pentru aperitiv, fructe de mare sau peste, incluzand si bauturi, ne-a costat intre 55-80 EUR.
Plajele din Santorini
Desi nu vei calatori in insula din Ciclade pentru plajele sale, asta nu inseamna ca nu vei avea si optiunea de a petrece si ceva timp langa mare.
Fiind o insula vulcanica, va trebui sa te astepti sa nu gasesti plaje cu nisip fin sau intrare lina in mare. Tocmai de aceea, nu as recomanda in mod special aceasta destinatie pentru cineva care calatoreste cu copiii.
Daca totusi alegi o vacanta in Santorini si vrei o destinatie la plaja, iata cateva dintre plajele ce nu trebuie ratate:
- plaja neagra din Kamari – este o plaja cu pietre negre, cu intrare destul de brusca in mare
- plaja neagra din Perissa – destinatia ideala pentru o vacanta in Santorini cu copii
- plaja rosie – amplasata chiar in sudul insulei
- plaja alba – inconjurata de stanci impresionante de calcar
Alte lucruri pe care sa le stii
Probabil ca anul acesta nu va fi cazul, dar in trecut si cu siguranta si pe viitor, va trebui sa iei in considerare programul navelor de croaziera ce ancoreaza in portul din Oia. Daca alegi sa nu stai in orasul cel mai popular, va trebui sa planifici vizita aici si sa eviti zilele in care vin navele, deoarece va fi mult mai aglomerat pe strazile care oricum sunt inguste.
Nu iti aduce pantofi cu toc pentru ca cel mai probabil nu vei avea ocazia sa ii incalti. In special daca alegi sa stai pe partea vestica a insulei, strazile sunt pavate cu piatra alunecoasa, cocotate pe dealuri.
Alege momentul potrivit al zilei pentru a cobora in Ammoudi Bay. Sau vino pregatit cu o palarie de soare si multa apa. Daca va trebui sa urci sutele de scari ziua in amiaza mare, imi vei multumi.
Citeste si:
[…] Desi insula poate parea destul de mica, vei putea umple cu usurinta un concediu de o saptamana aici, iar pentru mai multe informatii te invit sa citesti si ghidul meu pentru o vacanta in Santorini. […]