Ce este de vizitat in Roma? Cand sa mergi pentru a avea parte de o vacanta de neuitat? Care sunt cateva obiective turistice din Roma pe care nu trebuie sa le ratezi?
Despre acestea si multe altele, iti voi povesti astazi.
Pentru ca am avut norocul sa petrec cateva luni in Orasul Etern, revenind mai apoi de cateva ori in decursul anilor, cred ca sunt in masura sa te ajut sa iti organizezi vacanta perfecta in Roma.
Desi am avut nenumarate ocazii pentru a explora capitala Italiei, nu pot spune ca m-am plictisit vreodata sau ca nu m-as mai intoarce. Din contra. De fiecare data cand ma gandesc la strazile pietruite,
In Roma vei fi in mijlocul Italiei. De acolo iti va fi foarte usor sa ajungi oriunde, pentru o excursie de o zi sau pentru un itinerariu mai lung. Coasta Amalfi, Sorrento, Cinque Terre, Florenta, toate sunt la o distanta relativ mica de Roma. Dar nu despre asta vom povesti astazi.
Ci despre toate lucrurile minunate pe care le poti face si vedea intr-o vacanta la Roma.
Table of Contents
Vacanta la Roma: obiective turistice si ce nu trebuie ratat intr-un city break
Alege cea mai buna cazare la Roma
Atunci cand ai doar cateva zile la dispozitie pentru a explora orasul, este important sa alegi sa stai intr-un loc de unde sa poti accesa cu usurinta principalele obiective turistice si tot ce vrei sa adaugi in itinerariu.
Nu vei vrea sa pierzi ore intregi in mijloace de transport in comun, mai ales ca uneori vei avea de asteptat chiar si pentru a cumpara bilete la obiective turistice.
Tocmai de aceea, iata cateva dintre sugestiile mele de cazare in Roma.
Citeste si ghidul meu complet pentru o cazare perfecta in Roma!
Am ales optiuni de cazare care mi-au atras atentia si au ceva deosebit. Locuri in care as alege sa stau intr-o viitoare calatorie, pentru ca pe cele in care am stat nu le-as recomanda neaparat.
Daca nu se incadreaza in bugetul tau, te poti orienta la alte optiuni din zona respectiva.
Hotel Villa Linneo
Un hotel mic, cochet, gazduit intr-o vila ce te va face sa calatoresti in trecut. Atat gradina cat si interiorul sau sunt gandite cu bun gust si ofera un loc de relaxare dupa o zi incarcata in care ai explorat orasul.
Amplasat la mica distanta de parcul Villa Borghese, unul dintre locurile mele favorite din Roma, de aici vei ajunge in doar 15 minute pe jos pana in centrul istoric al Romei.
Margutta 19
Alegerea perfecta pentru cei care petrec o vacanta deosebita (poate o aniversare sau o luna de miere) sau pur si simplu vor sa se rasfete.
Hotelul este amplasat in Piata Spaniei, unde vei fi exact in centrul actiunii!
Un apartament cu terasa langa Vatican
Un penthouse cu 2 dormitoare si o terasa superba de unde vei avea privelistea ideala asupra orasului. In plus, vei fi la 3 minute distanta de metrou si iti vei putea incepe una dintre zile vizitand Vaticanul.
Cum ajungi in Roma
Din Romania sunt nenumarate zboruri catre Roma, operate in special de companiile low-cost.
Desi am zburat si cu Alitalia si cu Ryanair, BlueAir sau WizzAir, nu pot spune ca am vazut vreo diferenta. Mai ales ca zborul este unul scurt, in care nu ai timp neaparat sa faci mare lucru.
Singura diferenta la care ma pot gandi este aeroportul unde aterizeaza fiecare, o parte dintre companii ajungand pe Fiumicino, iar o alta pe Ciampino.
Cu toate acestea, accesul in oras este usor indiferent unde ai ateriza.
Configureaza zborul si alege pretul cel mai bun aici!
Cum ajungi de la aeroport la hotel in Roma
Dupa cum spuneam, este foarte usor sa ajungi in oras indiferent unde ai ateriza.
De la Aeroportul Fiumicino poti alege din 4 variante de transport:
- Trenul – de la si pana la aeroportul din Fiumicino exista 2 tipuri de tren: cel de mare viteza care nu opreste in nicio alta statie intre Roma Termini si Fiumicino, sau trenul regional care are mai multe opriri. Biletele difera ca pret, iar trenurile se iau de pe peroane diferite (mi s-a intamplat sa urc in trenul de mare vitze cu bilet pentru trenul normal si sa trebuiasca sa platesc diferenta in tren). Cumpara biletul de la ghiseul din gara, online de pe siteul oficial Trenitalia.it sau de pe Rail Europe unul dintre cele mai populare siteuri pentru cumpararea biletelor de tren online.
- Taxi – cea mai usoara si comoda modalitate de a calatori intre aeroport si oras, pretul fiind unul fix, respectiv 48 EUR.
- Bus – autobuzul operat de compania Terravisio pleaca din fata aeroportului si face aproximativ 45 de minute, in functie de trafic. Poti cumpara bilete din timp direct de pe siteul lor aici.
- Transfer privat – atunci cand nu vrei sa iti bati capul prea mult si vrei sa ai totul aranjat dinainte de a pleca de acasa. Pretul unui transfer privat este similar cu cel al unui taxi, dar stii ca cineva te va astepta la aeroport. Vezi aici o optiune de transfer privat!
De la aeroportul Ciampino, ai toate optiunile de mai sus, cu mentiunea ca cea mai rapida varianta este cu trenul, acesta ajungand in doar 15 minute in centrul orasului si exista un bus care te va duce de la aeroport la gara. Biletele pentru acest combo de bus + tren pot fi cumparate de pe siteul Trenitalia.it cautand optiunea Ciampino Airlink si costa doar 2.7 EUR.
Cea mai usoara varianta este sa iei un bus chiar din fata aeroportuli, operat de cei de la Terravisio ce te va lasa la gara centrala. Un taxi va costa ceva mai putin decat din Fiumicino, dar tot mai mult decat celelalte variante.
Cum te deplasezi in Roma
Desi cu siguranta vei merge foarte mult pe jos, atunci cand vrei sa vizitezi destiantii mai indepartate, cel mai usor va fi sa optezi pentru transportul in comun.
Atat cu metroul cat si cu autobuzul este usor sa ajungi dintr-un loc in altul, iar pretul biletului nu este atat de mare.
O alta optiune, ceva ce am vazut ca a devenit foarte popular, este sa folosesti masinile electrice disponibile pentru a fi inchiriate cu ora. Le vei vedea peste tot in oras si functioneaza simplu: cu ajutorul unei aplicatii platesti pentru perioada de care ai nevoie, iei masina de pe strada si o lasi tot pe strada, acolo unde trebuie sa ajungi.
Daca petreci 3 zile in Roma, o optiune pe care vei vrea sa o iei in considerare este Cardul Omnia.
In pretul acestuia ai inclusa intrarea cu skip-the-line la principalele obiective turistice din Roma (Colosseum, Basilica Sf. Petru, Muzeele Vaticanului), transport cu un bus hop-on-hop-off ce te va duce sa vezi toate atractiile turistice importante din Roma, transport public gratuit nelimitat, si preturi reduse la celelalte muzee importante din Roma.
O alta optiune ceva mai ieftina, este Roma Pass.
Ai optiunea de 48 sau 72 de ore si include acces la unul sau 2 obiective turistice importante impreuna cu acces nelimitat la reteaua de transport in comun din oras. Rezerva Roma Pass aici!
Harta obiective turistice Roma
Am adunat pe harta cele mai importante obiective turistice din Roma pentru a-ti fi mai usor sa iti organizezi timpul aici. Poti da click pe imagine si harta predefinita se va deschide in Google Maps.
Ce sa vizitezi: cele mai importante obiective turistice in Roma
In faimosul oras amplasat pe cele sapte coline, vei avea nenumarate obiective turistice de vizitat, iar in functie de timpul pe care il ai la dispozitie, vei putea chiar si calatori in afara orasului pentru o zi sau doua.
Este usor de ajuns in statiuni la mare precum Ostia Antica sau Civittavechia in aproximativ o ora. In mai putin de o ora poti ajunge si in Tivoli, acolo unde vei descopri doua dintre cele mai somptuoase vile antice: Villa D’Este si Villa lui Hadrian.
Dar haide sa vedem cateva dintre obiectivele turistice ce nu trebuie ratate in Roma.
Colosseumul, Forumul Roman si Colina Palatina
Invata despre istoria acestor monunemente, plimba-te pe strazile Romei Antice si intelege cum traiau romanii in urma cu mii de ani.
Colosseumul este unul dintre cele mai populare amfiteatre romane, construit in timpul lui Vespasian, dar care a suferit nenumarate modificari de-a lungul timpului. Initial, aici se organizau popularele luptele cu gladiatori, iar mai tarziu aceasta a gazduit un cimitir, sau chiar apartamente de locuit si ateliere pentru mestesugari.
Merita sa vizitezi aceasta constructie impozanta si sa inveti despre trecutul sau, intins pe sute de ani.
Forumul Roman, sau Fori Romani in limba italiana, este o zona alcatuita din ruinele nenumaratelor piete publice, locul ce a reprezentat centrul Imperiului Roman.
Poti cumpara bilete pentru ambele obiective si iti recomand sa rezervi din timp si sa optezi pentru varianta skip-the-line, pentru a nu pierde vremea asteptand la cozi interminabile. In momentul de fata, prezenta turistilor in interiorul obiectivelor turistice este limitat la 3000, iar rezervarea vizitei este obligatorie.
Rezerva aici biletul cu skip the line
Vaticanul si muzeele sale
Un oras intr-un oras, desi nu vei vedea nicio granita sau control de securitate. Vaticanul este fara doar si poate una dintre atractiile principale din Roma, amplasat in Piata San Pietro (Sfantului Petru), cea mai mica tara din lume, un loc pe care il poti vizita in doar cateva ore.
In plus, nu pleca fara sa vizitezi Muzeele Vaticanului, unde te vei lasa fermecat de faimoasa Capela Sixtina si mai ales de fresca faimoasa a lui Michelangelo. Pe langa acestea, admira si nenumaratele lucrari ale altor artisti faimosi precum Botticelli, Pietro Perugino, sau Cosimo Rosellini.
Urca in varful Domului San Pietro si priveste orasul de sus. Trebuie sa stii totusi ca pe ultima portiune de scari culoarul se ingusteaza destul de mult si poate fi o problema pentru cei ce sufera de claustrofobie. Cu toate acestea, pentru mine a meritat sa imi infrang teama si sa urc pana in varf, de unde am avut parte de o priveliste de neuitat.
Tot in Vatican, viziteaza mormintele tuturor papilor amplasate in grotele de sub oras, sau mergi intr-un tur al Gradinilor Vaticanului in minibus.
Bazilica Sfantul Petru este construita in stil renascentist, flancata de statuile apostolilor Petru si Pavel. Face parte din Patrimoniul UNESCO si are o istorie mai veche de 500 de ani, fiind una dintre cele mai importante biserici din Italia.
Daca alegi sa faci toate aceste lucruri, te poti astepta sa petreci chiar si o zi intreaga in si in jurul Vaticanului.
Centrul vechi si obiectivele turistice faimoase din Roma
Plimba-te pe stradutele cu piatra cubica din Roma si admira casele vechi, opreste-te in Piazza Navona si asculta muzica trubadurilor locali, arunca o moneda in Fantana Trevi si pune-ti o dorinta, urca scarile in Piazza di Spagna, fa o poza cu Pinocchio la magazinul Bartolucci.
In Piazza Navona, admira cele 3 fantani impresionante: Fontana dei Quattro Fiumi (Fantana celor 4 fluvii) proiectata de Bernini, Fontana del Moro (Fantana Maurului) si Fontana di Nettuno (Fantana lui Neptun) – cea mai noua, fiind adaugata in secolul al 19-lea. Tot in Piazza Navona, poti vizita Palazzo Braschi ce gazduieste un muzeu al Romei, pe care vei vrea sa il vizitezi daca vrei un loc lipsit de multimi.
Fontana di Trevi este considerata a fi cea mai frumoasa fantana din Roma si este cu siguranta cea mai faimoasa. Construita in stil baroc, aceasta este la origine opera lui Bernini, regandita ani mai tarziu de catre Nicola Salvi. Fantana il are in centru pe Neptun, incadrat de Abundenta si Sanatate, iar numele sau este dat de locul in care a fost construita, respectiv la intersectia a 3 strazi (tre via in italiana).
Odata ajuns in fata fantanii, una dintre traditiile turistilor este sa arunce o moneda peste umarul stang, pentru a reveni candva in Roma.
Piata Spaniei si treptele spaniole (Scalinata di Trinità dei Monti) isi iau numele de la una dintre cele mai importante cladiri din zona, respectiv Palatul Spaniol, ce gazduieste Ambasada Spaniei inca din secolul al 17-lea. La baza celor 135 de trepte vei putea vedea Fontana della Barcaccia, sau fantana in forma de barca.
Atat turistii cat si localnicii se aduna pe treptele din Piata Spaniei pentru a admira frumusetea Romei, sau dupa o sesiune de cumparaturi pe Via dei Condotti, Via Frattina sau Via del Babuino – destinatiile cu magazine scumpe.
La doar cativa pasi distanta, vei descoperi Piazza del Popolo – locul in care in trecut erau primiti pelerinii ce intrau in oras venind de pe Via Flaminia.
Printre obiectivele principale ce nu trebuie ratate in Piazza del Popolo se numara Obeliscul Egiptean (al doilea cel mai vechi obelisc din capitala Italiei, si unul dintre cele mai inalte), bisericile gemene (diferite dar identice atunci cand sunt privite din interiorul pietei) Santa Maria in Montesanto si Santa Maria dei Miracoli proiectate initial de catre Carlo Rainaldi si finalizate de Gian Lorenzo Bernini, sau Basilica Santa Maria del Popolo datand din secolul al 15-lea. Urca scarile pe dealul Pincio pana la balconul din Piazza Napoleone de unde vei putea admira Piazza del Popolo de sus.
Iti sugerez sa nu te opresti la masa in una dintre pietele centrale sau in apropierea acestora, pentru ca preturile aici sunt foarte mari. Alege un restaurant pe strazile latularnice si opteaza chiar pentru locuri simple, unde ar merge localnicii.
Testaccio sau Trastevere sunt zone in care vei gasi nenumarate restaurante populare printre localnici, unde vei manca bine, la pretul corect.
Pantheonul
Una dintre cele mai bine mentinute structuri datand din vremurile antice, ce a servit initial drept templu inchinat zeilor, Pantheonul actual este construit pe locul in care au existat in trecut alte 2 astfel de cladiri, una distrusa de un incendiu, iar a doua lovita de fulger in anul 110.
Cladirea actuala are o intrare de inspiratie greceasca, si un dom roman. Desi la exterior cladirea nu pare deosebita neaparat, oricine a vizitat interiorul iti va spune ca acesta merita vazut. In mijlocul domului, vei observa o deschizatura catre cer, ce lasa lumina sa patrunda in interior.
Muzeul si parcul Villa Borghese
Cel mai mare si unul dintre cele mai frumoase parcuri din Roma, Villa Borghese gazduieste un muzeu cu o gradina interioara si mai frumoasa.
Cardinalul Scipione Borghese, nepotul Papei al V-lea, a fost un mare iubitor si colectionar de arta, motiv pentru care, actualul muzeu Borghese detine una dintre cele mai impresionante colectii.
Admira operele lui Caravaggio si ale lui Raffaello, sculpturile lui Bernini si Canova in interiorul muzeului, o vila datand din secolul 16, fiind casa familiei nobiliare Borghese, dar plimba-te si exploreaza si imprejurimile.
Rezerva un bilet la Villa Borghese in avans si nu uita ca in zilele de luni muzeul este inchis
Vezi Vaticanul prin gaura cheii
Urca pe Dealul Aventin pana la Palatul Cavalerilor de Malta si dupa ce ai explorat gradinile, odata ce s-a lasat intunericul, indreapta-te catre poarta prin gaura cheii careia te vei bucura de o priveliste de neuitat.
Unul dintre cele mai romantice locuri din Roma, acesta nu este la fel de popular precum alte atractii din oras.
Castelul Sant’Angelo
In apropiere de Vatican, gazduind celulele in care nenumarate personaje istorice faimoase au fost tinute prizonieri, chiar pe malul raului Tibru, aici poti admira nenumarate fresce renascentiste dar si o colectie vasta de arme.
La origine, aceasta cladire a fost mausoleul lui Hadrian, transformat in fortareata in secolul al 5-lea pentru a pazi podul Sant’Angelo, unul dintre cele mai importante poduri din Roma Antica.
Statuia Arhanghelului Mihail amplasata chiar in fata Castelului Sant’Angelo are o poveste interesanta ce merita stiuta de orice vizitator al Romei pasionat de istorie: in 590 Papa Grigore cel Mare rugandu-se pentru finalul ciumei, a visat arhanghelul indreptandu-si sabia catre castel significand finalul ciumei.
Astazi, castelul gazduieste un muezu impartit pe 5 etaje, unde vei putea vedea celulele in care au fost inchisi neumarate personaje istorice, incaperi ce au functionat ca resedinta papala, dar si o vasta colectie de arme.
Rezerva-ti biletul pentru vizitarea castelului Sant’Angelo!
Vezi Roma de la bordul unui bus
Atunci cand este foarte cald afara, ploua, sau pur si simplu esti obosit si vrei sa vezi cat mai multe intr-un timp mai scurt, cea mai buna optiune este sa iti rezervi un bilet pentru un hop-on-hop-off bus.
In functie de ce optiune alegi, biletele pot fi valabile timp de o zi, 2, sau 3 zile, iar tu nu va trebui sa iti faci griji pentru cum ajungi dintr-un loc in altul, busul avand opriri la toate obiectivele turistice importante din Roma. In plus, vei avea wi-fi gratuit si tururi digitale cu explicatiile specialistilor.
Gura Adevarului (La Bocca della Verita)
O destinatie extrem de populara printre turisti, o sculptura pe care o poti gasi astazi pe unul din zidurile bisericii Santa Maria in Cosmedin.
Una dintre multele legende existente in legatura cu masca de marmura spune ca aceasta avea puterea magica de a detecta mincinosii, in special sotiile adulterine.
Cu toate acestea, se crede ca structura a fost initial un capac de scurgere decorat ceremonial, pentru Cloaca Maxima (canalul principal al Romei Antice) amplasata in vecinatate.
Indiferent de povestile existente in jurul acestei sculpturi, un lucru este sigur: Gregory Peck si Audrey Hepburn au facut-o celebra in filmul “Roman holiday”.
Catacombele si Via Appia
O destinatie cunoscuta de multi dar vizitata de putini turisti din cauza locatiei sale mai putin accesibile.
Via Appia este unul dintre cele mai vechi drumuri construite ce a supravietuit celor peste 2000 de ani ce s-au asternut peste el. Tot aici poti vizita Catacombele Sfantului Callixtus, locul unde sunt ingropati 16 papi.
Vezi totul in 3 ore intr-un tur ghidat!
Baile lui Caracalla si Circus Maximus
Nu departe de gara centrala din Roma, vei gasi Baile lui Caracalla (Terme di Caracalla) – bai publice datand din Roma Antica, de pe vremea lui Septimius Severus. In vremurile bune, acestea puteau sa gazduiasca pana la 1600 de persoane si au fost folosite pana in secolul al 6-lea.
Circus Maximus era locul in care se organizau curse cu trasuri trase de cai timp de sute de ani.
Biletul de intrare la Baile lui Caracalla costa 11 EUR si poate fi cumparat in avans aici.
Alte experiente inedite in Roma
Daca vrei sa petreci o vacanta la Roma inedita si pe langa obiectivele turistice principale vrei sa ai parte si de o experienta altfel, iata cateva optiuni pe care poate vei vrea sa le iei in considerare:
- Invata despre mancarea, arta, si vinul secolului 17 cu operele lui Caravaggio si 3 tipuri de vin prezentate de un sommelier – vezi aici!
- Vezi Roma in jumatate de zi de pe o Vespa
- Mergi pe urmele lui James Bond in filmul “Spectre”
- Participa la un concert de opera in aer liber cu muzica din Verdi, Bellini, Rossini – vezi aici!
- Descopera misterele si fantomele orasului intr-un tur nocturn – vezi aici!
Cele mai frumoase terase si restaurante din Roma
Pentru ca nimic nu se compara cu o seara petrecuta la o terasa sau un restaurant cu priveliste asupre Romei, alege sa faci o vizita la unul dintre aceste restaurante sau baruri cu terasa pe acoperis:
- Hotel Raphael – locul in care a stat Julia Roberts in timpul filmarilor pentru Eat, Pray, Love, hotelul este cunoscut si pentru terasa sa de pe acoperis.
- Les Etoiles – o terasa ce ofera o priveliste superba asupra Basilicii Sf. Petru, dar si asupra centrului vechi al orasului.
- Terasa Cielo – in capatul Scarilor Spaniole, este terasa hotelului Rocco Forte De La Ville.
Cand sa vizitezi Roma
Datorita amplasarii sale, Roma nu are parte de anotimpuri reci, in schimb vara se dovedeste a fi sufocanta. Pana si localnicii aleg sa petreaca luna august pe maulul marii, departe de pietrele incinse ale orasului.
Tocmai de aceea, cea mai buna perioada pentru a vizita Roma, din punctul meu de vedere, este primavara sau toamna.
Atunci vei avea parte de temperaturi numai bune pentru a explora orasul, si nu va trebui sa iti faci griji ca va fi prea cald sau prea frig. Asigura-te ca ai o umbrela la tine si pantofii potriviti in caz ca ploua.
Nu uita de asigurarea de calatorie
Ultimul an ne-a demonstrat ca cel mai bine este sa fim precauti si sa nu rezervam nicio vacanta fara sa optam si pentru o asigurare de calatorie.
Iar de acum este si mai simplu sa inchei o polita de asigurare de calatorie, deoarece totul se poate face online, in mai putin de 5 minute.
Poti compara preturile de la 9 companii de asigurari, iti poti configura polita in functie de necesitate sau de pretul pe care vrei sa il platesti, si poti uita de riscuri. Afla tot ce trebuie sa stii aici!
Pentru cineva care a lucrat timp de 5 ani in una dintre cele mai mari companii de asigurari din lume, pot spune ca acesta este un must in kitul tau de calatorie.
Alte resurse despre Italia
Vacanta Coasta Amalfi: obiective turistice si cazare de vis
Vacanta in Positano Italia – cazare si atractii
[…] ce ai de vizitat si obiectivele turistice de neratata din Roma, am povestit mai multe in trecut. Este un oras de care nu m-as plictisi niciodata, ori de cate ori […]