Astazi vorbim despre un subiect ce ridica destul de multe intrebari si care ii scoate pe foarte multi din zona de confort: inchirierea unei masini ieftine atunci cand calatoresti, sau optimizarea costurilor acesteia.
Voi incerca sa ofer cat mai multe sugestii si modalitati pe care sa le incerci pentru a gasi cele mai mici preturi.
Multa vreme am evitat sa inchiriez o masina, in special pentru ca eram intimidata de condusul intr-o alta tara: daca nu inteleg semnele de circulatie, daca nu ma descurc cu taxele de pe sosele, daca nu stiu cum si unde sa parchez – erau doar cateva dintre gandurile ce imi treceau prin minte.
Dar dupa ce am trecut peste frica, am condus in Tenerife, Creta, Puglia si Coasta Amalfi, Germania, Sicilia, Franta, si chiar si in Coreea de Sud.
Am avut parte de diferite experiente, am invatat ceva nou cu fiecare vacanta in care am inchiriat masina, si imi doresc sa va ajut sa evitati sa treceti prin momentele mai putin placute prin care am trecut eu. In plus, imi doresc sa va ajut sa nu cheltuiti mai mult decat este cazul, in special in ultima perioada cand preturile la masini au cam explodat.
Tocmai de aceea, am adunat intr-un loc cateva sugestii si sfaturi pe care sa le urmati atunci cand sunteti in cautare de inchirieri auto ieftine. Uneori nu este neaparat vorba despre compania auto aleasa, cat si despre alte costuri variabile pe care le putem evita, optimiza, sau diminua.
Asa ca haide sa vedem cum puteti inchiria o masina ieftin atunci cand plecati in vacanta mult visata.
Inchirieri auto ieftine – cum sa gasesti pretul cel mai bun, sugestii si sfaturi
Rezerva din timp
Este foarte important sa rezervi din timp, online, pentru a obtine un pret bun.
Cu cat te vei apropia de perioada calatoriei, in special pe durata verii atunci cand toata lumea pleaca in vacanta, cu atat cererea va fi mai mare, iar preturile pe masura.
Optim ar fi sa rezervi masina cam cu 2-3 luni inaintea plecarii, iar eu prefer sa rezerv avionul, cazarea si masina impreuna.
Evita sa rezervi la destinatie deoarece acolo chiar vei fi pe ultima suta de metri, iar pe langa faptul ca nu iti vei putea alege modelul de masina, vei plati si mai mult.
Alege furnizorul potrivit
Desi am crezut ca mergand direct la furnizori precum Avis, Sixt, Europecar sau Hertz voi putea obtine cele mai bune preturi, de cele mai multe ori un agregator iti va oferi optiuni mult mai bune.
Stiu ca sunt foarte multe optiuni disponibile online, insa favoritul meu si locul in care am gasit intotdeauna oferta bune este DiscoverCars.com.
De ce sunt preferatii mei?
- este un site ce compara preturile ce are nenumarate recunoasteri globale
- ofera optiuni de pret competitive pentru inchiriere in peste 10.000 de locatii la nivel mondial, comparant in timp real preturile companiilor mai mari sau mai mici
- clientii le-au oferit revieweuri foarte bune de-a lungul timpului (4.3 din 5 stele)
- am avut o experienta buna cu ei in trecut
- ofera asistenta clienti 24/7, iar atunci cand am intampinat probleme in efectuarea platii am fost contactata foarte rapid de cineva din partea lor
- siteul este disponibil in mai multe limbi printre care si romana, fiind usor de folosit
- au o politica de anulare flexibila, iar in cazul in care zborul este modificat sau anulat, ofera posibilitatea de a modifica perioada de inchiriere a masinii fara nicio alta taxa suplimentara
Pasii ce trebuie urmati sunt foarte usori, intra pe site, completeaza destinatia (orasul sau aeroportul) de unde vrei sa iei masina impreuna cu locul unde vrei sa o lasi la finalul vacantei, precum si perioada.
Vei observa ca siteul iti ia automat locul de resedinta, cat si categoria de varsta si le foloseste pentru a configura oferta optima.
Odata afisate optiunile disponibile, acorda atentie reviewurilor, depozitul necesar, dar si politicii privind kilometrajul si combustibilul pentru a evita costurile ascunse.
Compara preturile in functie de durata de inchiriere
Desi te-ai astepta ca preturile sa fie mai mici atunci cand inchiriezi pe o perioada mai scurta, nu de multe ori se poate intampla ca acestea sa fie ceva mai mari atunci cand inchiriezi doar pentru 2 – 3 zile fata de pretul pentru o saptamana.
Daca pretul este substantial mai mic pentru o saptamana, poti castiga pur si simplu lasand masina mai devreme. Fa o cautare dupa mai multe variante de lungime si alege pretul cel mai mic.
Asigurarea extra
Poate cel mai mare cost suplimentar il reprezinta asigurarea extra pentru masinile inchiriate. Chiar daca gasesti o optiune de inchiriere foarte ieftina, nu te bucura inca pana nu ajungi sa calculezi suma finala, inclusiv asigurarea.
Desi iti recomand sa optezi pentru asigurare, in special atunci cand calatoresti in zone recunoscute fie pentru drumurile inguste, fie pentru trafic, exista modalitati prin care sa poti minimiza acest cost:
- Daca ai deja asigurare Casco pentru masina, verifica cu asiguratorul daca aceasta este aplicabila si in afara tarii si pentru alte masini
- Verifica preturile direct la un asigurator, este posibil ca asigurarea sa coste mai putin decat daca ai lua-o prin compania de inchireri auto
- O serie de carduri precum Visa sau AmericanExpres ofera si asigurare de calatorie, verifica cu banca ta daca cardul tau iti ofera si asigurare auto atunci cand calatoresti
De unde ridici masina
Da, conteaza si locul din care ridici masina, si vei putea alege intre 3 optiuni diferite
Dupa cum poti vedea din simularea mea de mai sus, atunci cand alegi sa ridici masina direct din terminal te va costa aproape dublu fata de alte optiuni.
Multe companii ofera si shuttle gratuit, astfel incat nu va trebui sa iti faci griji pentru eventuale costuri suplimentare sau de cum ajungi la locul de unde ridici masina.
In Coreea de Sud am ales sa ni se livreze masina in afara terminalului si am platit doar 5 USD pentru acest lucru, costul final fiind mult mai mic decat daca am fi inchiriat o masina cu birou in terminal.
Rezerva cea mai ieftina varianta
Atunci cand calatoresc aleg sa merg pe optiunea cea mai confortabila, iar aceasta este in general reprezentata de masinile din clasa economy sau clasa mini.
Strazile din Europa, in special cele din Spania, Italia, sau Grecia sunt usor de explorat dintr-o astfel de masina, iar spatiul din portbagaj este suficient de mare. In plus, nu vei avea nevoie de o masina cu multi cai putere, pentru ca esti pana la urma in vacanta, nu te grabesti nicaieri, vei vrea sa explorezi pe cat posibil.
Bineinteles, o vacanta deosebita, precum o luna de miere, poate fi momentul in care vei vrea sa rezervi o masina luxoasa, una decapotabila, sau una deosebita. Pe DiscoverCars.com poti filtra cu un singur click astfel de optiuni.
Transmisie
Poate ca nu te va suprinde faptul ca o masina cu transmisie manuala (respectiv cu schimbator de viteze) va costa mai putin decat una cu transmisie automata. In unele cazuri diferenta fiind chiar pana la 100 EUR, precum in simularea mea de mai jos. .
Acum depinde de tine daca vrei sa alegi confortul si sa platesti extra pentru o masina automata, dar depinde foarte mult si de drumurile pe care vei alege sa le faci. Personal, atunci cand merg pe distante mai lungi, pe autostrada, nu imi este atat de incomod sa conduc o masina cu schimbator de viteze. Atunci cand merg prin oras, serpentine, sau drumuri aglomerate, este insa mult mai comod si placut sa conduc o masina automata.
Upgrades
Intreaba-te daca ai nevoie de GPS sau il poti folosi pe cel de pe telefon. Sau ce alte costuri poti taia renuntand la lucruri ce pot fi usor substituite de telefon.
Numarul de soferi
Alege un singur sofer atunci cand vrei sa economisesti. Sansele sunt destul de mari ca doar unul dintre voi sa conduca oricum mai mult, in special atunci cand calatoriti in familie sau in cuplu.
Si mai bine, pe DiscoverCars.com poti filtra cu un singur click ofertele de masini ce iti permit sa adaugi un sofer suplimentar fara niciun cost extra.
Alte intrebari de pus si lucruri de avut in vedere atunci cand inchiriezi o masina
Pentru cei care nu sunt familiarizati cu inchirierea unei masini in strainatate, sau acasa, ar mai fi cateva lucruri pe care va trebui sa le aiba in vedere, precum si intrebari pentru furnizor.
Cum platesti masina?
Majoritatea companiilor accepta doar plata cu un card de credit emis pe numele celui ce urmeaza sa conduca masina. In aeroportul din Bari am incercat sa folosim cardul unei prietene pentru o masina ce urma sa fie inchiriata cu permisul meu si nu am putut sub nicio forma.
Daca cautand mai poti gasi companii care accepta plata cu un card de debit pe care ai suficienti bani inclusiv pentru garantie (Sicily by Car ne-a acceptat acest lucru in Bari, ii gasiti si pe DiscoverCars.com), plata cu cash este imposibila atunci cand rezervi online. Singurul loc unde am avut si aceasta optiune a fost in Creta, unde am platit un pret mai mare direct la furnizorul local, doar pentru ca nu hotarasem din timp ca vom inchiria o masina.
Cat este garantia?
Verifica daca ai inteles exact care este suma ce urmeaza a fi blocata de pe card pentru garantie. Daca acest lucru nu iti este clar de pe site atunci cand inchiriezi, intreaba.
Si acest lucru poate fi sortat pe site, si poti alege chiar si optiunile cu garantie sau depozit foarte mic. Vei observa insa ca, cel mai probabil, masinile cu pretul cel mai mic, au o garantie ceva mai mare, dar aceasta va fi restituita in final.
Ce asigurare este inclusa in pret?
Atunci cand vorbim de inchirierea unei masini, aceasta vine in general cu o asigurare similara cu un RCA, care insa nu te acopera ca o asigurare CASCO. In exemplul de mai jos, luat la intamplare, ai beneficiile listate:
Ce iti aduce in plus o asigurare completa? In cazul in care masina este lovita sau chiar furata, fara o asigurare completa ti se va retine o parte sau chiar toata garantia pentru acoperirea acestui cost. Rezervand o asigurare completa, vei fi acoperit pana la o suma mult mai mare (suma ce difera de la companie la companie si de la masina la masina).
Alte costuri acoperite ce merita luate in considerare sunt cele pricinuite de pierderea cheilor sau blocarea in afara masinii, sau cheltuieli pentru remorcare (destul de mari, chiar si in Romania, din pacate stiu din proprie experienta).
Dupa cum vezi, costul unei asigurari complete, atunci cand este achizitionat online, nu este unul astronomic, iar eu am preferat intotdeauna sa il achit pentru a fi linistita (in special in Italia, dar nu numai).
Politica de combustibil
Exista 2 variante atunci cand vorbim despre politica de combustibil, iar una dintre ele este in general mai ieftina.
Plin la plin – masina va veni cu rezervorul plin (sau aproape plin) si va trebui sa fie returnata la fel. In caz contrar, se vor percepe taxe suplimentare pentru combustibil.
La fel – masina va trebui sa fie returnata cu un nivel similar de combustibil ca atunci cand a fost primita. Iti sugerez sa faci o poza la receptia masinii pentru a nu uita care este acest nivel.
Personal nu am avut niciodata probleme sau discutii in legatura cu nivelul de combustibil din rezervor la predarea masinii, si am inchiriat cu ambele optiuni.
Verifica ce tip de combustibil are masina inainte de a pleca din parcare (in Coreea am avut o masina GPL, in Puglia o masina diesel, iar in Germania una pe benzina), iar inainte de returnare, alimenteaza cat de aproape de locul unde urmeaza sa lasi masina.
Nu lasa chiar pe ultima suta de metri returnarea masinii, deoarece nu vrei sa alergi dupa benzinarii (asa cum am facut noi in Yeosu, cautand benzinarie cu GPL in apropierea aeroportului).
Treci granita cu masina?
Daca planifici sa treci granita cu masina, informeaza compania de inchirieri in legatura cu acest lucru si intreaba care este taxa suplimentara, daca este cazul.
Cand am trecut cu masina inchiriata din Germania in Franta, nu ni s-a perceput nicio taxa suplimentara, insa ni s-a sugerat sa incheiem asigurarea completa. Aceasta politica difera de la companie la companie si tocmai de aceea este bine sa intrebi, atunci cand planuiesti sa faci un traseu mai lung.
Cum o iei in primire si cum o returnezi?
Acest lucru depinde de la tara la tara si mai ales in functie de locul din care ridici masina.
De cele mai multe ori, atat la primire cat si la restituire vei fi insotit de un agent impreuna cu un proces verbal, veti verifica daca masina este lovita sau are alte defectiuni si se va insemna totul in procesul verbal. Eu prefer sa fac poze masinii atat la plecare cat si la intoarcere, pentru a ma asigura ca am cum sa dovedesc daca este nevoie ca masina era intr-o stare buna.
In Coreea de Sud insa, masina ne-a fost lasata in parcare, cu usile deschise si cheia si contractul in interior. Nu a fost niciun agent care sa ne faca instructajul sau verificarea, nici la primire, nici la retur. Cu toate acestea, am preferat sa facem poze pentru a fi siguri ca nu intampinam probleme.
[…] Cel mai simplu de ajuns in Colmar este sa alegi un zbor catre unul dintre cele mai apropiate aeroporturi: Strasbourg sau Basel sunt ambele la mai putin de 60 de kilometri distanta. De acolo poti inchiria o masina sau lua trenul pana in Colmar. Citeste articolul meu despre cum sa faci sa gasesti cel mai bun pret pentru inchirierea unei masini pentru calatorii. […]