Hoteluri cu vedere la Turnul Eiffel in Paris
Last Updated on January 13, 2025 by Ingrid
Mergi la Paris pentru un weekend special, pentru luna de miere, sau pentru un concediu mai lung si vrei sa alegi un hotel deosebit? Am adunat aici o lista a celor mai frumoase hoteluri cu vedere la Turnul Eiffel din Paris.
Chiar daca rezervi si o singura noapte la unul dintre acestea, merita investitia cu siguranta!
Personal, sunt mereu in cautarea hotelurilor cu priveliste frumoasa. Lista contine si hoteluri mai luxoase, dar si hoteluri ceva mai accesibile ca pret.
Dar haide sa vedem 10 dintre cele mai bune optiuni de hotel langa turnul Eiffel cu priveliste.
This post contains affiliate links. It helps keep our site running at no additional cost to you. Read more about it on our disclosure page here.
Table of Contents
Top 10 hoteluri cu vedere la Turnul Eiffel in Paris
Hotel Pullman Paris Tour Eiffel
Un hotel de 4 stele amplasat ideal in zona Trocadero, langa Turnul Eiffel. Are un interior modern si camere cu priveliste catre faimosul obiectiv parizian.
Camerele au balcon de unde poti savura micul dejun. Sau poti incheia ziua cu un pahar de vin bun frantuzesc admirand luminile ce transforma turnul odata cu caderea noptii.
Hotelul pune la dispozitia oaspetilor o sala de fitness si un restaurant cu o terasa si vedere panoramica asupra orasului.
Adresa: 18 Avenue De Suffren, Entrée au 22 rue Jean Rey, Arondismentul 15
Buget: $$$
Ce camera sa alegi:
Ibis Paris Tour Eiffel Cambronne
Desi nu sunt conditii de lux, lantul Ibis se axeaza pe imbinarea confortului cu amplasarea ideala in mijlocul orasului.
Camerele sunt decorate simplu, fara prea multe facilitati suplimentare. Acesta ofera, insa, privelistea catre vestitul Turn Eiffel.
La doar 150m distanta vei avea acces la o statie de metrou, iar hotelul pune la dispozitia oaspetilor si un depozit pentru bagaje pe care il poti folosi atunci cand ajungi mai devreme sau trebuie sa pleci mai tarziu.
Grabeste-te si rezerva din timp, deoarece acest hotel are unul dintre cele mai mici preturi pentru camerele cu priveliste.
Adresa: 2 Rue Cambronne, Arondismentul 15
Buget: $$
Ce camera sa alegi: Cameră dublă standard cu vedere
Hotel Val Girard
O alta varianta budget-friendly de hotel cu vedere la Turnul Eiffel, amplasat langa o statie de metrou.
Hotelul este unul tipic parizian, diferit de cele apartinand lanturilor hoteliere mari anterioare. Acesta este gazduit intr-o cladire clasica cu o cafenea si terasa la parter.
Contrar asteptarilor pe care le-ai avea de la serviciile din Franta, oaspetii acestui hotel au apreciat amabilitatea personalului de la receptie, extrem de dragut si dispus sa ajute.
Camerele au un balcon mic, frantuzesc, de unde poti vedea strada ce te va conduce catre Turnul Eiffel, impreuna cu atractia turistica principala. Cu toate ca este centrala, zona este una linistita.
Adresa: 14 Rue Pétel, Arondismentul 15
Buget: $$
Ce camera sa alegi: Cameră dublă standard cu vedere
Hotel Plaza Athenee
Dupa cateva optiuni ceva mai accesibile ca pret, ne orientam atentia catre unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Paris. Un hotel de 5* cu un interior extrem de luxos, camere cu vedere catre Turnul Eiffel, servicii impecabile, acesta este alegerea ideala pentru o luna de miere sau o aniversare.
Ferestrele hotelului impodobite cu flori sunt la fel de idilice precum interiorul si mobilierul acestuia.
Oaspetii au apreciat in special micul dejun al hotelului, dar si amplasarea langa zona de shopping a orasului si atentia la detalii a personalului.
Adresa: 25 Avenue Montaigne, Arondismentul 8
Buget: $$$$
Ce camera sa alegi: Cameră dublă sau twin Deluxe cu vedere la bulevard
Shangri-La Paris
Atunci cand spui Shangri-La spui automat lux, opulenta, eleganta si mult bun gust.
Pe langa amplasarea sa ideala si balcoanele spatioase cu una dintre cele mai superbe privelisti catre Turnul Eiffel, hotelul are un mobilier vintage si paturi extrem de confortabile.
Hotelul accepta animalele de companie, iar personalul se va da peste cap pentru a-ti indeplini toate dorintele si a te ajuta sa ai un concediu memorabil. Aici vei avea acces si la o piscina interioara fabuloasa si un restaurant cu o stea Michelin.
Este adevarat ca toate acestea vin cu un pret piperat, tocmai de aceea o noapte petrecuta la Shangri-La va fi cu adevarat o ocazie speciala.
Adresa: 10 Avenue D’Iéna, Arondismentul 16
Buget: $$$$
Ce camera sa alegi: Cameră twin cu vedere la Turnul Eiffel sau Suită junior/duplex/cu terasa cu vedere la Paris
Résidence Charles Floquet
Cateva optiuni de apartamente pentru atunci cand vrei sa petreci o vacanta ceva mai lunga in Paris, sa ai confort, vedere catre Turnul Eiffel, fara sa trebuiasca sa spargi o banca.
Situate intr-o cladire istorica renovata, aici poti alege intre apartamente cu 1, 2 sau 3 dormitoare, in functie de marimea grupului cu care calatoresti.
Apartamentele sunt spatioasa, amplasate in inima orasului, au un decor elegant, tavan inalt si semineu pentru un plus de rafinament. Vei avea acces la o bucatarie ce te va ajuta sa economisesti atunci cand vei petrece o saptamana sau mai mult in capitala Frantei.
Adresa: 8 avenue Charles Floquet, Arondismentul 7
Buget: $$
Ce camera sa alegi: oricare dintre apartamente
Elysées Union
Micul hotel parizian te va cuceri cu arhitectura sa clasica si cu interiorul autentic, dar si cu balcoanele mici de unde vei putea admira Turnul Eiffel in toata splendoara sa.
Amplasat aproape de metrou, baruri si restaurante, aici nu te vei putea plictisi si vei fi in locul ideal pentru a te bucura de viata in Paris si de principalele obiective turistice de aici.
Daca ai orice intrebare, personalul hotelului iti va sta la dispozitie si te va ajuta sa iti organizezi vacanta, indiferent cat de mult sau putin timp ai la dispozitie.
Atunci cand ai obosit si nu mai vrei sa explorezi, relaxeaza-te in gradina interioara a hotelului.
Adresa: 44, Rue de l’Amiral Hamelin, Arondismentul 16
Buget: $$
Ce camera sa alegi: intreaba la hotel
Le Metropolitan Paris
Pe langa camerele cu priveliste, acest hotel boutique pune la dispozitie o piscina interioara disponibila fara alte costuri suplimentare. Camerele sunt decorate elegant de catre un renumit designer, iar la restaurantul hotelului poti savura preparate frantuzesti fine.
Dupa o zi plina petrecuta prin muzee sau pe strazile pariziene, te poti intoarce la hotel si te poti relaxa cu servicii de masaj sau in sauna de tip hamam.
Camerele sunt mici, dar acest lucru este de asteptat in Paris, iar interiorul este renovat recent, patul fiind extrem de confortabil.
Adresa: 10 Place De Mexico, Arondismentul 16
Buget: $$
Ce camera sa alegi: intreaba la hotel
Hôtel Le Walt
Un hotel care a reusit sa depaseasca asteptarile clientilor prin calitatea serviciilor pe care le ofera si amabilitatea si implicarea personalului.
Locatia este excelenta si te va amplasa aproape de majoritatea atractiilor turistice din Paris, designul interior este un mix intre mobilierul modern si picturile clasice.
Adresa: 37 Avenue De La Motte Picquet, Arondismentul 7
Buget: $$$
Ce camera sa alegi: intreaba la hotel
Hyatt Regency Paris Etoile
Oriunde ai merge in lume, hotelurile din lantul Hyatt nu vor dezamagi niciodata, iar acelasi lucru se poate spune si despre aceasta optiune din Paris.
Desi nu este amplasat la distanta de mers pe jos de Turnul Eiffel, alegand camera “Eiffel Tower View” te vei putea bucura de o astfel de experienta unica.
Hotelul este recent renovat, este la mai putin de 1km distanta de Arcul de Triumf, este la doar 5 minute de metrou si are un bar la inaltime de unde te vei putea bucura de o priveliste asupra orasului.
Adresa: 3 Place du Général Koenig, Arondismentul 17
Buget: $$
Ce camera sa alegi: Camera Twin, Camera Deluxe Twin, Camera Deluxe King cu Eiffel Tower View
One Comment